Orasul Artistilor 2017

Pagină Facebook: www.facebook.com/OrasulArtistilor

Proiectul Art Point – Orașul artiştilor s-a desfășurat în perioada 23 Iunie – 15 Octombrie 2017, în Sibiu, în Piața Mică, în zona Turnul Sfatului, fiind la prima sa ediție.

Ideea a luat naștere din lipsa spaţiilor destinate artei sibiene, care se simte tot mai mult în creativitatea artiştilor, aceştia expunând de obicei în afara oraşului sau chiar renunţând la artă în detrimentul unor job-uri sigure, mai vizibile şi bine plătite. Astfel, s-a amenajat unui spaţiu destinat artei în chiar centrul oraşului Sibiu, în fața Turnului Sfatului, a fost foarte bine venită pentru artiştii profesionişti şi amatori: artişti plastici (desen, pictură, sculptură), artişti neconvenţionali (pictură pe porţelan, pe coajă de ouă, cu ajutorul plantelor uscate etc), artişti foto, cântăreţi ori actori stradali.

Orașul artiștilor a fost compus din câteva mini-căsuțe specifice Sibiului, cu arhitectură reprodusă după casele din Piața Mică, care au devenit spațiu de expunere pentru artiştii sibieni (dar nu numai).

Scopul proiectului a vizat impulsionarea artiștilor în dezvoltarea acestei laturi, încurajarea debutului artistic prin organizarea de workshop-uri şi cursuri destinate tinerilor şi adulţilor pasionaţi de artă dar şi promovarea orașului Sibiu prin artă. Noua „galerie de artă stradală” propusă în aer liber a devenit o atracţie turistică în sine, iubitorii de frumos având în sfârşit un loc la îndemână de unde să îşi achiziţioneze tablouri, desene ori suveniruri artistice din Sibiu.

Proiectul a avut ca și grup țintă, în special, artiști profesioniști și amatori, debutanți ori recunoscuți pe plan internațional, iubitori de artă interesați de achiziționarea diverselor tablouri, sculpturi, suveniruri ori cărți destinate artei, copii, în special cei de vârstă fragedă implicați în workshopurile organizate pe parcursul proiectului și elevii Liceului de Artă și ai Școlii de Artă din Sibiu pentru care s-a creat un loc de unde să învețe “meserie” alt fel și într-un alt mediu față de cel academic școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *